Portal de vinificatie si viticultura

Noi recorduri pentru Vinul Moldovei. Exporturile pentru 2019 au atins cele mai mari cifre din ultimii 5 ani

Produsul mândriei naționale, Vinul Moldovei a încheiat anul pe un trend ascendent, înregistrând valoarea maximă a exporturilor din ultimii 5 ani.

 

Pe parcursul anului 2019, atât volumul exporturilor de vinuri moldovenești, cât și valoarea acestora au fost la cel mai înalt nivel înregistrat din 2014 până în prezent. Cifrele în creștere au fost atinse datorită eforturilor constante depuse de producătorii vinicoli, cu suportul Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV), instituție care contribuie la reglementarea și dezvoltarea domeniului.

 

Astfel, în 2019 Republica Moldova a exportat 156.674 milioane litri de vin, în creștere cu 9% (sau cu 12.607 milioane litri) față de anul trecut. Din totalul volumului exportat, vinurile liniștite dețin o cotă de 94%, divinurile și distilatele – 3%, vinurile fortificate – 2%, iar spumantele – 1%.

Țara noastră a exportat vin în 67 de țări ale lumii, în sumă de 3.086 mil. lei, cu 9,2% (sau cu 0,26 milioane) mai mult decât în anul 2018. Vinurile liniștite au generat 74% din totalul veniturilor, divinurile – 20%, iar spumantele și vinurile fortificate – câte 3%.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Oficiul Național al Viei și Vinului promovează și susține în mod prioritar exportul de vinuri îmbuteliate. Astfel, în 2019 volumul vinurilor pe piețele continentului european și asiatic au înregistrat o creștere constantă. Pe parcursul anului 2019, România continuă să fie o piață strategică și se află în fruntea clasamentului țărilor care importă Vinul Moldovei, atât după volumul exporturilor, cât și în funcție de veniturile generate.

Topul mai cuprinde țări precum:

 

  Țara Cota, litri Cantitatea, litri
1. România 13,8 % 6.070.759
2. Polonia 12,8 % 5.631.339
3. Federația Rusă 12,7 % 5.605.169
4. China 11,9 % 5.235.885
5. Cehia 11,5 % 5.061.514
6. Ucraina 5,9 % 2.602.415
7. Belarus 5,9 % 2.599.160
8. Kazakhstan 3,8 % 1.678.706
9. Canada 3,4 % 1.483.504
10 SUA 2,0 % 863.584

 

Exporturile de vin în vrac au înregistrat, de asemenea, o creștere semnificativă în anul 2019 și au ajuns la 108.002 milioane de litri. Principala destinație a exporturilor de vin în vrac rămâne a fi Belarus, piață pe care deține 43% din total cantității de litri de vin în vrac exportați și 39% din totalul veniturilor acumulate.

Cifrele arată că în top 10 țări în care Moldova a exportat cel mai mult vin în vrac se regăsesc Belarus, Georgia, Federația Rusă, Marea Britanie, Cehia, România, Germania, Ucraina, China, Italia.

Creșterile volumelor vinului în vrac pentru export se datorează faptului că recolta de struguri a fost una peste media anuală.

În anul 2019 vinurile moldovenești au ajuns în 67 de țări ale lumii, unele dintre ele fiind cucerite în premieră: Afganistan, Siria, Togo, Guam. Totodată, după o pauză de câțiva ani, Vinul Moldovei a ajuns din nou pe masa consumatorilor din Australia, Norvegia și Libia.

 

 

„Anul Vitivinicol 2019”
                    Oficiul Naţional al Viei și Vi ...
Lista câștigătorilor EAWSC 2020
Number Wine name Country Company Average score 1 Divin DFVV „VICTOR” 15 years Colecția d ...
Republica Moldova în topul celor mai bune destinaţii turistice vinicole din lume
                  Republica Moldova a fost inclusă în t ...