Portal de vinificatie si viticultura

Un somelier a povestit cum ar trebui promovate vinurile moldovenești în China

 

Un somelier a povestit cum ar trebui promovate vinurile moldovenești în China

Piața vinurilor chineză are specificul său, pe care europenilor le este deseori complicat să o înțeleagă. În cadrul proiectului Wine academy despre specificul pieței de vinuri chineze a relatat președintele Asociației de somelier Master Sommelier din Hong Kong Nelson Chow.  Vizita sa în Moldova este foarte importantă deoarece dl Chow este o persoană influentă pe piața de vinuri asiatică și o apreciere pozitivă a vinurilor moldovenești ar putea contribui la promovarea lor în această regiune, relatează NOI.md cu referire la logos.press.md

Acum un an, la Bordeaux, directorul ONVV Gheorghe Arpentin s-a întîlnit cu Nelson Chow care la acel moment nu cunoștea nimic despre Moldova. Șeful Oficiului l-a familiarizat pe somelierul chinez cu vinurile noastre și l-a invitat în RM. Dacă acestea nu ar plăcea, el nu avea să vină la noi în țară. În opinia dlui Chow, atunci cînd exportă vinurile sale în China producătorii moldoveni ar trebui să știe că în această țară sînt o sumedenie de piețe. Dacă examinăm consumul în cele mai mari orașe din China, vom vedea că acesta este diferit, iar în unele cazuri diferența este foarte mare.  Cele mai mari volume de vinuri sînt importate din Australia ( în valoare de 414,5 milioane de dolari SUA în anul 2019), Franța (350,9 milioane de dolari SUA) și Chile (194 milioane de dolari SUA).

Potrivit sondajelor, majoritatea consumatorilor (75 la sută) consideră vinurile franceze cele mai gustoase. Dar în anul curent acestea și-au cedat pozițiile pe piață, deoarece vînzările acestora s-au micșorat cu 27 la sută în expresie naturală și cu 39 la sută în expresie valorică.  Pentru 48 la sută din consumatori un factor cheie constituie cunoașterea vinului, adică acesta ar trebui degustat. Pentru 40 la sută din cei chestionați are semnificație efectul brandului. Soiul strugurilor – pentru 30 la sută, originea produsului – pentru 24 la sută și prețul – pentru 22 la sută.

Potrivit lui Nelson Chow, exportatorii moldoveni ar trebui să se concentreze pe tinerii producători care îndrăznesc să încerce ceva nou. Capătă popularitate degustațiile și master-clasele cu discutarea vinurilor. La promovare ar trebui atrase persoane cu renume în domeniul vinurilor.  Pentru o piață tînără o sticlă de vin de volum standard pare prea mare, mai solicitat ar fi volumul de 375 de ml sau 500 de ml. În plus, ar trebui să se identifice vinurile moldovenești potrivite pentru bucătăria chineză.  Este important să se ofere un raport optim între prețul și calitatea vinului.

În pofida faptului că 68 la sută din vinuri se vînd la supermarketuri, degustațiile aici sînt puțin eficiente. Pentru testing mai mult se potrivesc magazinele specializate. Este necesar să se susțină master-clase pentru specialiști, iar cinele cu vin sunt pur și simplu obligatorii.

Sursa

Şase experţi mondiali au degustat peste 300 de vinuri produse în Republica Moldova. „Eu am rămas impresionat de calitate şi varietate”
http://tvrmoldova.md/img/pages/2019/11/21/sase-experti-mondiali-au-degustat-peste-300-de-vinuri-prod ...
În primele 9 luni ale anului 2019, exportul Vinului Moldovei înregistrează cel mai înalt nivel nivel din ultimii 5 ani
Vinul Moldovei devine tot mai cunoscut și apreciat în întreaga lume. În primele 9 luni ale anului 20 ...
Un festival al vinului și strugurelui a fost organizat la Bender (Cetatea Tighina).
Un festival al vinului și strugurelui a fost organizat la Bender (Cetatea Tighina). Un astfel de eve ...